La 7 ani de la MOARTEA lui Adrian Pintea, Lavinia, soţia lui, ANUNŢĂ CĂ SE RECĂSĂTOREŞTE

Scris de · 27 august 2014

La 7 ani de la MOARTEA lui Adrian Pintea, Lavinia, soţia lui, ANUNŢĂ CĂ SE RECĂSĂTOREŞTEPe 8 iunie s-au împlinit 7 ani de la moartea lui Adrian Pintea, considerat unul cei mai valoroşi actori ai României. Soţia acestuia, Lavinia, a reuşit să treacă de sentimentul de gol lăsat de pierderea lui, a învăţat să înţeleagă şi să accepte, iar acum este pregătită pentru o nouă viaţă.
Într-o lungă declaraţie publică, Lavinia Pintea a vorbit despre clipele dificile prin care a trecut după moartea lui Adrian, despre frământări şi lupte cu prejudecăţile sociale, despre cum a învăţat să trăiască singură timp de 7 ani şi să nu facă niciun fel de compromis, dar şi despre cel care, în curând, îi va deveni soţ.

Se pare că Lavinia Pintea trăieşte o frumoasă poveste de dragoste cu un medic pe care ea îl alintă „Peştişorul meu de Aur”, dar pe care îl cheamă Laurenţiu. Mai mult, pentru că bărbatul se încadrează în tiparul masculin pe care Lavinia şi l-a croit, ei se vor căsători.

Vă prezentăm mai jos textul integral scris de Lavinia Pintea:
„El este Peştişorul meu de Aur (Laurenţiu),viitorul meu soţ!
În curând împlinesc 34 de ani. Viaţa mi-a oferit momente de fericire deplină şi de durere cruntă. Timp de 7 ani după moartea lui Adrian, suferinţa şi singurătatea mi-au fost cei mai puternici aliaţi. La Craiova, cu toată forţă disperării, mi-am recăpătat echilibrul sufletesc.Cum îţi poţi regăsi ancora, temelia, sensul profund al existenţei în afara iubirii? Învăţând să accepţi, să înduri, să înţelegi, să speri. Sentimentul acesta, că nimic din existenţa noastră nu este întâmplător, nu m-a părăsit niciodată, însoţindu-mă întotdeauna, ca un şoim pe umăr. Nu am făcut niciodată parte din categoria femeilor care aleg să trăiască în derivă, evadând sentimental la nesfârşit doar pentru că aşa solicită societatea în goana ei după senzaţional. În toţi aceşti ani ai singurătăţii mele, am rămas devotată total unei amintiri din ce în ce mai estompate a iubirii mele trecute. Chiar dacă în tot acest timp în viaţa mea nu am oferit accesul nici unei prezenţe fizice masculine, nu mi-am permis deznădejdea. Am rămas liniştită şi împăcată cu mine însămi şi am ştiut că mă aflu pe un făgaş normal al existenţei mele. Ani de zile în care mi s-au făcut, cu o insistenţă uluitoare, aluzii referitoare la starea mea civilă, “oferte sentimentale” care mai de care mai tentante din punctul altora de vedere, reproşuri nemeritate. Intrigi de neimaginat s-au năruit brusc atunci când m-am văzut nevoită să explic cu stăpânire de sine că viaţa mea nu trebuie să-i preocupe pe alţii mai mult decât vieţile proprii, că am un anumit profil psihic, moral, intelectual şi fizic pe care mi-l doresc alături. Un om în conformitate cu inima mea, cu aşteptările mele. În lipsa lui, am acceptat singurătatea. Am preferat-o singurătăţii în doi, pe care o regăsesc, cu părere de rău, în atât de multe cupluri. Am fost şi sunt o femeie lipsită de dorinţe impetuoase, pregătită prin temperament şi autoeducaţie să aştept fără a mă abandona disperării. Ani în şir mi-am demonstrat mie însămi că, printr-o muncă metodică asupra fiinţei mele, m-am putut domina, controla, fără să mă simt frustrată de lipsa unei prezente masculine în viaţa mea. Nu am simulat nicicând ascetismul. Doar că o vreme, nevoile mele au fost mai degrabă de ordin spiritual. Mi-am înfruntat singurătatea şi alteori am savurat-o cu încântare. Dacă cineva a crezut că eu, la Craiova, mi-am petrecut timpul doar plângând sau tânguindu-mă într-un doliu care refuză să mă părăsească, s-a înşelat nespus de tare. Am învăţat să aştept, pentru că dictonul “Până în ziua când Dumnezeu va binevoi să-i destăinuiască omului viitorul, toată înţelepciunea omenească va fi cuprinsă în aceste două cuvinte: aşteaptă şi nădăjduieşte.”(Alexandre Dumas,“Contele de Monte-Cristo”) mi-a fost călăuză. Laurenţiu este darul minunat pe care îl primesc în viaţă mea cu toată recunoştinţa şi bucuria regăsirii. Pentru că ne cunoaştem de atât de mulţi ani, pentru că mi-a fost un coleg minunat şi prieten de suflet ca nimeni altul, pentru că este un om profund bun şi tandru, pentru că este un medic de excepţie, dăruit semenilor săi, pentru că de curând mi-a oferit toată dragostea şi atenţia lui, pentru că am încredere în el şi pentru că vrem să pornim la un nou drum împreună, îi mulţumesc! Lui şi Universului întreg….Îl iubesc! Lavinia Pintea, august 2014”

sursa:libertatea.ro

Articol in: Stiri mondene

Etichete: , , ,


Adauga un comentariu la La 7 ani de la MOARTEA lui Adrian Pintea, Lavinia, soţia lui, ANUNŢĂ CĂ SE RECĂSĂTOREŞTE